vezi mai mult

Un laborator medical a returnat unei familii 4000 lei , în urma eliberării unor rezultate greșite
  
 
Colaborare în scopul implementării bunelor practici europene
  
 
 
Prima   »  Presa   »  Comunicate de presă » Directorul APC s-a întîlnit cu mai mulți administratori de piețe din nordul țării

Directorul APC s-a întîlnit cu mai mulți administratori de piețe din nordul țării  

11.08.2017
  550 Accesări  

Directorul Iurie Eremia împreună cu o echipă din cadrul APC s-au aflat astăzi în teritoriu, unde s-a întîlnit cu administratorii de piețe din raioanele Soroca, Edineț, Drochia și Otaci, dar și cu consumatorii prezenți în piață.  În cadrul discuțiilor aceștia au fost atenționați asupra obligațiilor comercianților și prestatorilor de servicii în vederea protejării intereselor economice ale consumatorilor. Vizitele fac parte din programul campaniei de informare și monitorizare privind utilizarea corectă a mijloacelor de măsurare. Comercianții și consumatorii au fost informați despre utilizarea corectă a mijloacelor de măsurare și le-au fost aduse la cunoștință toate încălcările pe care le admit și persistă în toată perioada lipsei controlului asupra activității lor. De asemenea, agenții economici au fost informați despre consecințele neconformării normelor metrologice legale. Asemenea vizite sunt întreprinse în mai multe raioane din țară.

Tot astăzi, directorul APC a participat la o masă rotundă organizată cu suportul Consiliului raional Soroca. Tema discuțiilor a fost asigurarea protecției consumatorului și creșterea gradului de informare privind drepturile consumatorului. Directorul APC a apreciat deschiderea spre colaborare a autorităților publice locale, menționând că Agenția tinde să contribuie la creşterea responsabilității agenților economici și consilierea lor în domeniul prevederilor legale și bunelor practici ce țin de protecția drepturilor consumatorilor. Specialiștii APC au familiarizat participanții cu ultimele modificări ale legislației privind protecția consumatorilor. Totodată, agenților economici li s-a acordat tot suportul consultativ pentru a se conforma cerințelor legale, inclusiv a normelor metrologiei legale și a asigura din punct de vedere metrologic, o activitate corectă în beneficiul său, dar și al statului, având în prim plan respectarea drepturilor. 

 

Agenția tinde să contribuie la creşterea responsabilității agenților economici și consilierea lor în domeniul prevederilor legale și bunelor practici ce țin de protecția drepturilor consumatorilor. 

 
  Mărimea textului în document
Close
Prima   »  Presa   »  Comunicate de presă » Directorul APC s-a întîlnit cu mai mulți administratori de piețe din nordul țării
Adresa: mun.Chișinău, str. Vasile Alecsandri 78, MD-2012. Tel. +373 22 501 980    Fax. +373 22 501 981
Total vizitatori: 1242793 |  ieri: 1280 |  azi: 1116 |  online: 35   actualizat la: 25.09.2017
Creat de Brand.md